Nu despre preț, ci despre care poliță li se potrivește. Sunt întrebările pe care le primim cel mai des la telefon.
Ce diferență e între RCA și CASCO?
RCA plătește paguba pe care o produci altcuiva și e obligatorie prin lege. CASCO plătește reparația mașinii tale și e opțională. Nu se înlocuiesc una pe alta: dacă intri într-un stâlp cu RCA singură, repari din buzunar.
Am PAD. Îmi mai trebuie asigurare facultativă de locuință?
Depinde de ce te temi. PAD acoperă, prin lege, doar cutremur, inundații și alunecări de teren. Incendiul, furtul, țeava spartă și paguba făcută vecinului de dedesubt nu intră în ea — pentru acelea e nevoie de polița facultativă. Multe locuințe au ambele, tocmai pentru că acoperă lucruri diferite.
PAD o face proprietarul sau chiriașul?
Proprietarul. Obligația este a celui care deține locuința, nu a celui care stă în ea. Chiriașul își poate face separat o poliță pentru bunurile lui din casă, dacă vrea.
Am card european de sănătate. Mai are rost asigurarea de călătorie?
Cardul european îți dă acces la sistemul public de sănătate din țara în care ești, în aceleași condiții ca localnicii — deci și cu aceleași coplăți. Nu acoperă clinicile private, transportul medical înapoi în țară și nici bagajul pierdut. Asigurarea de călătorie acoperă ce rămâne pe dinafară.
Ce companii apar în aplicație?
Companii de asigurare autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Le găsești trecute în banda de sub prima secțiune a acestei pagini. Prețul afișat este cel al asigurătorului; nu se adaugă nimic peste el.
Ce înseamnă „demonstrație cu prețuri inventate"?
Că pașii, ecranele și felul în care se completează sunt cele reale, dar cifrele afișate în demonstrația de pe această pagină nu sunt oferte. Prețul tău depinde de mașina ta, de tine și de ziua în care cumperi, și îl vezi doar în aplicație, după ce introduci datele.
Pot vorbi cu un om înainte să cumpăr?
Da, la 0734 031 031. Nu e un call center care vinde: dacă nu știi dacă îți trebuie CASCO sau dacă PAD-ul îți ajunge, întrebi și îți spunem, fără să cumperi nimic în ziua aia.
Trebuie să am deja o poliță ca să instalez aplicația?
Nu. O poți instala doar ca să vezi prețurile sau ca să ai unde ține polițele când le vei face. Instalarea și folosirea nu costă nimic.